Lumea artiştilor este cunoscută ca o lume a oamenilor creativi,
vizionari, discreţi şi plini de farmec. Sunt oamenii dezinteresaţi de
lucrurile trecătoare ale vieţii, care au lumea lor, paralelă cu cea pe
care o trăiesc alţii şi care le oferă şansa de a crea dincolo de ceea ce
văd şi pot indivizii obişnuiţi. Adrian Răceanu, unul dintre cei mai
fascinanţi oameni de artă, cu care românii ar trebui să se mândrească,
se încadrează perfect în modelul creativ expus.
Faptul că are lucrările
expuse în Statele Unite ale Americii şi, mai nou, în China, nu l-a
schimbat. Aproape de familie, care îi este muză şi susţinătoare în toate
demersurile pe care le-a întreprins în anii în care şi-a dezvoltat
stilul, Adrian Răceanu este printre puţinii artişti care au adoptat un
stil suprarealist în picturile lui, asemenea gurului său, Salvador Dali.
Lucrările sale supradimensionate te cheamă, te atrag şi te aduc într-o
lume a basmului, a viselor, departe de cotidian. De curând, 21 de
lucrări au fost expuse în prima sa expoziţie în oraşul natal, „Welcome
to My Mind”, în incinta unui mall constănţean.
Cum aţi început să pictaţi?
Aveam vreo 7 - 8 ani şi, la acel moment, aveam un vecin care picta. Îmi
petreceam zile întregi privindu-l cum picta şi îmi plăcea foarte mult.
La un moment dat, am început să desenez şi eu şi la 14 ani mi-am luat
prima trusă de vopsele.
Am început să pictez după o icoană. Aveam un
preot prieten de familie şi mi-a spus că, dacă reuşesc să pictez o
icoană cu Isus pe care mi-o dăduse model, mă va plăti cu o sumă
exorbitantă. Asta m-a motivat atunci şi i-am făcut pictura. O perioadă
lungă am făcut la comandă. Multă vreme am desenat doar în creion şi în
pix.
În 1995, m-am înscris la Școala Populară de Artă şi mi-am luat
diploma Am terminat singurul cu media 10 din toate cele şase clase. Mi-a
plăcut mult stilul lui H.R. Giger, creatorul personajelor din Alien,
cel care a luat şi Oscaruri pentru creaţiile sale. El lucra cu tehnica
biomecanoid. Apoi m-a atras foarte mult tehnica de lucru a lui Salvador
Dali.
Am avut o perioadă în care am făcut trecerea de la H.R. Giger la
Dali până mi-am dezvoltat propriul stil. Nu copiez şi nu am făcut asta
niciodată. Acum sunt în perioada în care îmi dezvolt stilul meu propriu
de pictat, nu trebuie să stagnez.
Cu ce se deosebesc lucrările dumneavoastră faţă de cele ale altor pictori?
Eu încerc să fac un tablou cu o anumită temă, nu pun elemente aruncate
pur şi simplu pe un tablou. Încerc să spun o poveste, cel puţin asta se
poate vedea în ultimele lucrări. De doi - trei ani încoace am început să
gândesc mai mult tabloul.
Cât durează până când un tablou este gata?
Depinde de dispoziţia mea. Cel mai rapid am făcut un tablou în 16 ore şi
cel mai greu l-am realizat într-o săptămână, lucram când simţeam că
asta vreau să fac.
Aveţi în familie artişti?
Mătuşa mea este pictoriţă, de fapt, cochetează cu această pasiune, este
la nivel de hobby. Pentru mine nu este doar un hobby, este un mod de
viaţă, este modul în care îmi câştig eu traiul. Atelierul meu este la
mine acasă. Și fetiţa mea, de şapte ani, este atrasă de pictură, mereu
mă roagă să picteze şi ea pe suprafeţele mai mari ale picturilor mele.
Ce muză aveţi, cum vă vin ideile pentru un tablou?
Familia mea - soţia şi fetiţa - este muza mea. Pe fiecare lucrare o să
găsiţi numele lor. În plus, inspiraţia îmi poate veni de oriunde,
dintr-un vers, din titlul unui film, dintr-o imagine.
Sunt anumite detalii pe care le folosiţi în picturile dvs.?
De regulă predomină marea, pentru că o iubesc, iar în ultimele lucrări
predomină bătrânii. Bătrâneţea mi se pare un motiv. Mai nou, i-am cerut
voie maestrului fotograf Sorin Onişor să-i folosesc drept inspiraţie
fotografiile. Cred că aş putea face 500 de tablouri astfel.
Cum aţi ajuns să aveţi picturi expuse la vânzare în galerii de artă din America şi, mai apoi, în Asia?
Sunt mulţi oameni care apreciază arta, dar trebuie să ai relaţiile
necesare pentru a ajunge la ele. Dacă nu cunoşti pe cineva care să-ţi
aprecieze lucrările şi să te propulseze, nu ai nicio şansă. În 2005, am
pus două lucrări pe Ebay, unde au fost găsite de un medic american, Dr.
Mathew Moshirfar, care mi-a găsit lucrările şi care m-a întrebat dacă
vreau să colaborăm. Am semnat un contract cu el pe o perioadă de un an
sau 100 de lucrări. El avea dreptul să refuze dacă nu îi plăcea un anume
tablou, iar eu aveam libertatea să pictez cum vreau eu.
După un an, am
hotărât de comun acord să punem punct colaborării şi m-am angajat în alt
domeniu, în construcţii. În 2010, am rămas fără loc de muncă şi am
reluat legătura cu medicul american care a dorit să reîncepem
colaborarea. De atunci şi până azi, mi-a luat 200 de tablouri.
A deschis
în Statele Unite ale Americii, în Florida, o cafenea de 1.000 de metri
pătraţi unde 80% dintre lucrările expuse sunt ale mele, restul, ale
altor trei artişti. Eu nu am ajuns încă acolo să le văd. El îmi cumpără
câte trei lucrări odată.
Acum am trimis în China, la o galerie de artă,
cu 5.000 de euro bucata. Acesta a fost preţul dat de directorul
respectivei galerii. Am semnat un contract de exclusivitate pe toată
Asia, pe o perioadă de doi ani, care se poate prelungi. Încă nu au
apucat să fie expuse, pentru că abia ce am semnat de două săptămâni
contractul. Acum, tablourile se înrămează, a durat ceva până să ajungă
acolo.
Mai apreciază oamenii de astăzi arta?
Populaţia din România nu este interesată de genul suprarealist, aşa cum
sunt lucrările mele. Poate nu îl înţeleg. Preferă ceva abstract sau omul
care nu are cunoştinţe în domeniu preferă kitsch-ul clasic - pomi,
căsuţa, muntele şi apa. De regulă, românii cumpără tabloul doar ca să-i
umple peretele, să nu arate gol, nu pentru o investiţie, cum de fapt
este gândită o lucrare. În ţară am vândut cred că patru tablouri, unui
director de fabrică din Zalău.
Ce pictor preferat aveţi, v-a inspirat vreunul?
H.R. Giger şi Salvador Dali sunt preferaţii mei.
Sunteţi atras de pictura bisericească, aţi realizat până acum astfel de lucrări?
Cât am fost în armată, am pictat două capele militare, una la în Km. 4 -
5 şi alta la Institutul de Marină. În cazul picturii bisericeşti sunt
destule persoane care fac asta. Eu, de exemplu, am mână să lucrez, dar
dacă merg la o biserică să-mi dea o lucrare, nu am nicio şansă. Îmi
trebuie nişte documente de la Patriarhie care să-mi ateste cunoştinţele
în domeniu, diplomele. Ei, de regulă, lucrează cu pictorii lor.
Este
foarte greu pentru mine să reuşesc fără studii universitare în domeniu,
indiferent cât de bun aş fi. Eu am pictat pe unde am putut, de exemplu,
am pictat 13 icoane mari ce reprezintă Drumul Crucii, în Biserica
Catolică din Năvodari. Am mai făcut şi icoane la comandă pentru diferite
persoane care donau respectivele icoane bisericilor.
Cum este Adrian Răceanu, omul din spatele pictorului?
Sunt un om normal, dar mai retras, cu capul în nori. Prefer lumea mea, nu mă interesează politica, vecinii, nimic pământean.
Sunt mulţi oameni talentaţi în pictură, însă prea puţini
reuşesc să pătrundă cu lucrările lor în casele oamenilor. Care este
secretul dvs.?
Din punctul meu de vedere, nu sunt cunoscut. Ocazia pe care am avut-o să
îmi expun lucrările la Tomis Mall este minunată. Eu am încercat să
expun şi în anii trecuţi, însă spaţiul de expunere este foarte scump, nu
mi-am permis. Plus că mi se cerea să fac parte din Uniunea Artiştilor
Plastici. Nu puteam expune decât în galerii particulare, care şi acestea
sunt foarte scumpe. Nici nu am îndrăznit să sper.
Lucrările dvs. sunt unice sau, dacă există doi cumpărători ai aceluiaşi tablou, cum faceţi să-i împăcaţi pe amândoi?
Nu am făcut niciodată dubluri la un tablou, toate tablourile mele sunt
originale şi unice. Eu nu sunt de acord să fac acest lucru.
De ce picturile marilor artişti ai secolului, şi nu numai,
sunt evaluate acum la milioane de dolari? Este un lucru greu de înţeles
pentru oamenii de rând, fie ei iubitori de artă sau nu…
Pentru că au fost foarte mediatizaţi şi pentru că, nemaifiind în viaţă,
automat lucrările lor capătă altă valoare. Și, în plus, au trăit în alte
ţări.
Care este raportul investiţie - muncă - câştig?
Investiţia mea constă în timp şi în idei. Doctorul cu care colaborez şi
care îmi cumpără lucrările în America îmi trimite trei suluri de pânză
de pictat gata tratată, îmi plăteşte vopselele şi transporturile. Treaba
mea este doar să pictez. Înainte să încep să colaborez cu el, pânza era
foarte scumpă, 150 de lei metrul.
După ce o să ajungeţi cunoscut, în ce aţi vrea să investiţi banii?
Visez, dacă o să am bani mulţi, să fac un azil pentru oamenii
străzii. Multă lume a râs de mine. Nu se ştie niciodată unde te poate
duce viaţa, sunt cazuri de bătrâni daţi afară de propriii copii. Şi
mi-ar mai plăcea să călătoresc în Maldive cu familia mea.
